Raspunsul mut
De ce nu crezi în tot ce’ţi spun?
De ce nu vezi tot ce’ţi arăt?
Sunt om şi eu, om eşti şi tu…
Nu zeu, nu eu, nu el, nu tu.
Ma doare.
El ma doare.
Tu’l opreai…
Opreste’l! De ce fugi?…
Il laşi pe’al tău să’ţi spună ce să faci, il laşi pe’al meu să’mi spuna ce sa fac…
Şi am să mor, ca ‘eu’ curând…
Şi va rămâne umbra a ce’am fost. Eu. Noi.
Vreau să rămân…
…cu tine.
Vreau să rămân…
…ce’am devenit.
Şi ştii.
Doar tu’mi iei aripile’n mâini, mă ţii şi spui:
‘Hai zboară, ştii că poţi! Fii liberă şi de vei vrea să vii’napoi, voi fi aici.’
Şi vin mereu, mereu la tine…
Primeşte’mă că nu’ţi vreau rău!
Vreau doar să stau în ale tale braţe, să fiu, să fim legaţi cu ale noastre sfori… Să ni se încurce atât de tare încât, când tu te mişti, să simt, s’o fac şi eu, încât, atunci când am să fac un pas greşit să îmi poţi spune ‘stai’, cu calm… şi sa mă opresc.
Mi’aş pune viaţa’n ale tale mâini şi aş închide ochii, ştiind că tu eşti doar un eu intors.
Oglinda mea neformată, nu te sparge!
Eu nu am să te sparg nicicând, doar tu m’arăţi aşa cum sunt…
Şi nu mi’e frică să mă vad.
Dar plâng.
Normal.
Doar merit, ai să spui.
Şi nu’i aşa… Iubire, nu’i aşa, eu tot ce vreau e să respir parfumul tău mereu. Să deschid ochii şi să fii. Sa’ţi spun tot ce nu ştiu nici eu şi să îmi spui că nu’i nimic, să fii tot mândru, ca şi acum…
Ai spus să scriu.
Azi da, scriu pentru tine, în stilul tău…
Scriu mut.
Cuvinte nu mai sunt.
Doar tot ce urlă’n mine, tot ce simt şi tu auzi, vezi, înaintea mea şi eu nu ştiu!…
Ţi’aş cere să mă ierţi că uneori sunt oarbă, mută, surdă… Dar ştiu ca n’ai s’o faci.
Şi’n fond de ce ai face’o?
De ce?
O să’ţi spun eu.
Pentru că ştii că vreau, că lupt, că rup din mine tot mai mult cu tot ce’ţi spun…
Eu rup din rău… Îl scot afară, moare.
‘Lasă-mă să-ţi mai sărut…
Nu gura…
Ci răspunsul mut!…’
2puncteics [:x] 
esti o romantica’nraita, nu’i asa? :)
cel puţin una din mine nu poate trăi fără asta… :)
Stau si ma uit la monitor incercand sa formulez ceva „inteligent” pentru postul tau , dar pur si simplu nu am ce . Ai un stil boem extraordinar de tare :)
nu trebuie sa spui ceva „inteligent”.
e suficient sa spui „ceva”.
mereu dintr’un cuvant de nasc alte 1000. :)
Nu prea poti sa spui ceva cand ramai speechless :) . Aveam un mini deja-vu legat de o carte .
ce carte?:) spune’mi…
Scuze ca iti raspund atat de tarziu , nu ti-am mai urmarit blogul spre rusinea mea. Este vorba de „Nopti albe” , Dostoievski. Imi e asemanatoare atmosfera :)