Pauză!
A trecut deja un an si 4 luni de cand nu am mai scris.
In mare parte nu mai scriu pentru ca nu mai simt nimic nobil in mine. Doar senzatii, un fel de animal si atat.
Nu mai am nici o traire noua de care sa fiu atat de surprinsa incat sa imi umple sufletul de bucurie si de entuziasm.
Nu mai e.
Sunt un mare gol, am devenit un om normal, care se ascunde zi de zi intr-o multime de oameni pe care nu o intelege, in care nu se integreaza si a caror companie nu ii face placere.
Nu mai gasesc placere sau fericire in nimic.
E ATAT de simplu.
Ma uit in ochii strainilor, ma uit in ochii celor apropiati si vad doar gol, vad doar cuvinte insirate, aceleasi zi de zi, s-au tranformat intr-un zid transparent… prin care ma uit, dau politicos din cap si zambesc sec.
A disparut nevoia de a socializa, de a vorbi, de a povesti, in mare parte s-a dus o data cu EA. O singura persoana imi mai stie fiecare emotie si traire, e sange din sangele meu si ii multumesc… SUNT SINGURA intr-o mare de oameni si uneori ma bucur mult ca e asa.
Alteori urlu.
Am primit toate avertizarile si nu am ascultat nici macar una.
Am primit toate palmele si am refuzat sa le tin minte.
Am primit toate lectiile de care aveam nevoie sa nu ajung aici, dar nu am retinut nici macar jumatate.
In mintea mea povestile inca exista.
In mintea mea familia MEA perfecta inca exista.
In realitate lucrurile sunt exact ceea ce par – e rutina, e liniste, e gol, e durere si un zambet timid uneori.
Nu mai spun nimic deosebit pentru ca nu mai e… si am obosit sa imi inventez propriile povesti…
[poza: click!]
2puncteics [:x] 
