Pentru (urletul din) MINE
Alergi.
Alergi pentru că tot ce vrei
ACUM
e să ieși dintre pereții ăștia
să tacă și să nu mai auzi.
Alergi în capul tău,
alergi continuu dintr-o cameră în alta
sunt camerele cu trecutul tău
una mai oribilă
mai murdară și mai intoxicantă
decât cealaltă.
Peste tot vezi mizerie,
femei în genunchi jos,
bărbați slinoși lângă ele,
seringi și cearceafuri murdare.
Vezi pete de sânge.
Vezi camere cu femei bătute,
vezi camere cu copii singuri plângând.
Alergi mai departe
pentru că tot ce vrei
e să ieși din casa asta de nebuni
tot ce vrei e o cameră
2 pe 2
pe care să o poți numi casă
să știi că nu te așteaptă acasă decât liniște,
da, am nevoie de liniște,
am nevoie să am pătratul meu
unde indiferent că vin tristă sau veselă
beată sau trează
mândră sau rușinată de mine
să nu fie acasă nimeni de care să trebuiasa să ascund
față de care să îmi șterg lacrimile
sau față de care să îmi ascund durerea.
Vreau ca în casa mea să urlu.
Am mâinile
(și picioarele)
legate încă.
Nu sunt singura – ce consolare.
Asta nu înseamnă că demonii din mine tac
sau că le păsa.
Asta nu înseamnă că îi păsa CUIVA.
Toți sunt indiferenți la durerea celor din jur
singurii oameni cărora le pasă
sunt cei care te iubesc.
Cred că mă iubesc 3 oameni pe lume,
cu mamă cu tot.
Deci e greu,
e greu să plângi cu cineva când știi că îl doare,
eu însă o fac,
e greu să te doară pe tine
mai tare decât pe ea,
dar o faci.
Nu.
Am zis nu, am zis stop.
E ultima cameră și nu văd nici o ușă.
e ultima cameră, e cea mai urâtă
și cea mai întunecată,
măcar nu sunt oameni în ea,
aici e liniște,
e întunericul meu, e calm.
Să n-aprinzi lumina,
Nu te uita!
Nu!
Vreau să dorm în moartea mea,
așa cum am visat de atâtea ori
de la balconul tău
dar mi-a fost frică.
Vreau să dorm, în liniștea mea,
nimeni nu țipă,
nimeni nu urlă,
nimeni nu mă acuză de nimic,
nimeni nu joacă copilul în picioare,
uite, uite! Nu mai plâng.
Aici rămân, e ultima cameră,
mă trezesc mai târziu puțin,
să mă sculați da? Să mă sculați în câteva secole…
Da…
În viața următoare o să mă port mai frumos,
Da…
În viața următoare o să mă mărit
și o să am o fetiță frumoasă,
nepătata de voi.
Daa¦
Mai e puțin,
lasă-mă să dorm…
Dorm…
2puncteics [:x] 
Bunã Simona.Frumoasã poezie, ai rãmas la fel de talentatã, atât de bogatã în iubire. Nu ai mai scris de ceva timp m-am gândit cã acum ai sufletul linistit. Sper cã esti bine sãnãtoasã si fericitã, chiar sper. Si nu uita ce tu singurã ai spus: meriti sã zâmbesti pentru cã esti un boboc înflorit. Lasa suferinta fata draga..timpul e prea scurt iar ziua are doar 24 de ore. Fii fericita pentru ca meriti si iubeste..iubeste ca doar asta ne mai tine vii. Pupici.
Mulțumesc din suflet! Nu mă așteptam să mă mai audă cineva, dar mă bucur că se întâmplă totuși, din când în când. Sufletul meu duce lipsa iubirii liniștite, de asta e atât de tulburat. Va veni și clipa aceea, cred. Iubesc prea des, prea mult și prea degeaba, iar orice dai, trebuie să fie înlocuit… tot cu dragoste. Am goluri. Dar aștept și clipa fericirii, va veni, simt asta!
Cu recunoștința mai multă decât crezi, te îmbrățișez!
Mai Simona, eu vreau sa cred ca nu ai mai scris pentru ca esti prea fericita .. Sarbatori fericite, sa fii sanatoasa si iubita, tot ce iti doresti tu si tot binele din lume ghemotoc de omulet.>:d< multe imbratisari si pupici draga mea.
In ciuda haosului continuu din viata mea si a pierderilor sufletesti din ultima vreme, am gasit linistea si pacea si un suflet sa ma aline. Cred si sper inca la bine. Si iti doresc la fel, cand si daca voi mai scrie inseamna ca voi suferi crunt, sper ca nu. :)
Iti trimit imbratisari si multe multe ganduri de bine!!