2puncteics [:x]

By: 2puncteics

dec. 19 2011

Etichete:2puncteics

Categorie: 2ρυηcτείcs

8 comentarii

„Feelings change.
Memories don’t.”

Sunt genul de om
ce nu mai are loc în lumea asta
de oameni nebuni,
oameni mereu pe fugă,
oameni ipocriți,
egoiști,
lipsiți de orice fel de valori,
lipsiți, în final, de suflet.

Intră Dumnezeu în pământ de rușine
când se uită la noi
în ce hal am ajuns.

Sunt genul de om
dintr-o rasă ce trebuia ștearsă de mult
de pe fața pământului
sunt genul de om ce vine la tine
și zice:
”Sufletul meu e gratis. Ia-l.”

Sunt genul de om imbecil
care încă speră.
Care plânge și sufleră la durerea altora.
Care ar muta munții din loc
să îți fie bine.
Ție. Și ție.
Și ei. Și lui.

Nu sunt în nici un caz
un om bun.

Nu consider ca am sufletul curat
ci plin de gunoi,
de mușcături,
de găuri de la dat bucăți de inimă,
fără de primesc nimic înapoi,
plin de venin,
plin de păpuși părăsite,
de fetițe pe care tații le-au părăsit
pentru alte fetițe mai frumoase,
mai puțin gălăgioase,
cu note mai mari la școala.

Mi-a zis un suflet cald:
”Soțul tău va fi tare fericit.”

Încep tot mai tare să cred,
că până voi ajunge la soț și copil
se vor pierde și ultimele fărămițe
a ceea ce este
sau a fost vreodată bun în mine.

Sunt genul de om
Ce iubește și spune:
”Am încetat să mă iubesc pe mine
și am început să te iubesc pe tine”.
Cel ce te urmează oriunde, orbește,
cel ce oferă tot,
de la zero,
cel ce zice: ”Asta sunt!”…
să știi la ce te aștepți,
cel ce zice:

”Vreau dragoste,
vreau o familie,
vreau un copil,
m-am săturat de jocuri tâmpite,
nu mai am timp…
nu mai am timp de cercuri fără sfârșit,
nu te juca cu inima mea…
e gratis.”

E al dracului de ciudată lumea asta.

Știu că e un test,
știu că trebuie să rezist…
știu că există acel ceva ce vrea să demonstrez
că pot,
că merit,
că sunt pregătită să duc ce va veni,
zi de zi,
zi de zi îmi repet în gând,
că poate mâine voi fi demonstrat destul,
sunt încă oare prea naivă?
Am încă sufletul prea curat
și încredere încă prea oarbă în străini?
O fi testul de fapt menit să mă facă mai dura,
mai de piatră,
mai cu picioarele pe pământ,
mai fără vise,
mai fără speranțe,
MAI CA RESTUL?
Testul cui o fi oare?

Cred că-și bate Dumnezeu uneori
joc de noi,
vrea să vadă cum reacționăm,
mă gândesc,
o fi vreun test ce trebuie trecut,
dar cum să reacționezi când iubești un om,
ce iubește alt om,
ce nu îl iubește?
Știi că ai putea aduce atât de multă fericire
dar nu poți.
Pentru că au fost făcute cărțile de mult,
ai ajuns undeva la mijlocul jocului,
ai în mână niște cărți
cu care nu ai ce face,
le arunci,
te enervezi când vezi ce cărți au alții
și nu știu să le joace,
nu știu să se bucure de ele,
iar tu încerci în continuare,
în prostia ta,
să sari 2 metri în sus,
într-o camera de 1 metru jumătate
și te mai și miri ca prostul
de ce te doare când sari.

Lipsită de modestie zic:
”Am atâtea lucruri frumoase de oferit
și nu le vrea nimeni…
și le voi pierde.
Și eu… si voi…
O să le înghită gaura neagră din sufletul meu
așa cum v-a înghițit pe voi,
cei morți,
unul câte unul
și voi uita ca am fost, o data, Simona.”

”Oh, I beg you, can I follow?
Oh, I ask you, wanna always
Be the ocean, where I unravel
Be my only, be the water where I’m wading.”

[poza: 2puncteics]