Aleea fericirii.
Aleea cu
eu
ea
el.
Eu
tu
noi.
Copacei uscaţi
stânga – dreapta
şi aceşti oameni,
mici,
venind – de undeva.
Îşi dau mâna,
cu toţii
şi pornesc pe un drum
până atunci necunoscut
de nici unul din ei
totul rămâne în picioare
pentru că sunt uniţi.
Îşi construiesc în timp
universul lor
cu fantezii şi realităţi.
Şi-au construit căsuţe,
şi-au înflorit copăceii uscaţi.
Şi-au construit drumuri şi mări
şi-au apărut flori.
Şi-au eliberat demonii
şi au născut încredere,
viaţă, fericire.
Au scris o scrisoare
şi-au dezlanţuit raiul
pe Pământul lor.
S-au atins.
Cu toţii.
S-au simţit.
Înainte de a nu mai fi orbi.
S-au văzut.
Şi le-a răsărit soarele lor.
Au plonjat.
El în ea,
Ea în el,
Ea în ea,
Ea în ei.
S-a simţit protejată
ca un copil în braţele mamei
a ţinut-o în braţe ca pe fiica
ce încă nu s-a născut.
I-a întâlnit privirea lui,
plină de blândeţe şi iubire,
dorinţă,
le-a apărat cum îşi apără tatăl puii,
le-a vrut aşa,
oricum au fost,
le vrea, le iubeşte, le vede,
vrea să le vadă,
să le aibă…
Îi e sete de ceva
ce numai noi putem să îi dam,
sete de carne,
de suflete,
de adevăr,
sete de piele, de mângâieri,
de arome de tine, de mine.
I-a întâlnit privirea ei,
plină de nebunie, plină de sete,
rănită strigând
“Ai grijă de mine,
şi voi rămâne a ta toată viaţa”.
Privirea plină de nebunie
– bună –
e genul acela de nebunie
care te face să urci pe pereţi
să urli mai vreau!
Să urli “Te vreau!”
Căci da,
noi te vreau.
Noi mai vreau.
Eu mai vrem.
Tu ne avem.
El ne ai.
————————————————————
Au dispărut hienele din jurul nostru,
femeie minunată
e locul unde putem fi,
colţisorul nostru cu jucării
unde nimeni nu judecă,
unde nimeni nu intră – doar noi
unde nu vei păţi
niciodată ceva rău.
Ai intrat, pleci doar dacă vrei,
căci afară de-aici, nimeni,
nicicând nu te va da.
Am atins Raiul cu mâna,
tu cerul meu,
el pământul,
eu apa ce curge prin tot.
2puncteics [:x] 
Lasă un răspuns