Doare.
O seară deprimantă
în care simt nevoia să scriu
scriu scriu.
Un nod în gât mă-mpinge să ţip
ţip ţip,
E târziu afară şi alerg iar în mine
m-ascund de dezamăgirea din voi.
O lume de oameni
înjuşti la minte şi sperioşi
o lume de care ÎMI E FRICĂ.
DA, îmi e frică de voi.
Duc lipsă de sfaturi
deşi le resping pe toate.
Duc lipsă de prieteni
deşi m-am izolat de toţi.
Duc lipsă de fericire
deşi nici măcar n-o caut.
Duc lipsă de iubire
deşi o urăsc.
Unii vor spune
„Să fii sănătoasă. Ţi-o faci cu mâna ta.”
Posibil…
Dar alţii, alţii în care sper
vor spune „DA!”…
M-am săturat de „tot”.
Nu văd nimic nou
social mă simt respinsă
deşi mă port cum „trebuie”…
Îmi permit să dau din picioare
ca un copil de 8 ani
şi să zic că
NU ÎMI PLACE.
De ce?
Nu ştiu de ce.
Ştiu că mă doare-n suflet
şi-mi spune
„Nu e bine, proasto…”
Îmi pare bine
că n-ai să-nţelegi nimic
iar nebunia pe care eu
o-ntruchipez în ochii tăi
va creşte.
Îţi va fi frică,
silă,
milă
şi vei pleca.
Vezi? Chiar eu provoc
lucrurile de care apoi ma plâng.
Da.
Sunt conştientă.
De ce nu fac nimic?
Pentru ca-s om
şi nu pot.
Nu-ncerca să mă ajuţi.
Nu poţi căci nu milă caut.
Poate… ăsta e modul meu
de a mă ajuta.
EU
PE MINE
MĂ.
Doare.
[poză: click!]
2puncteics [:x] 
Frumos si trist. Ma regasesc 100% in cuvintele tale. Felicitari. :)
Multumesc… Pacat ca te regasesti.
Da, asa e… Dar nu pot schimba ceea ce sunt si ar fi fals sa afirm ca nu mi se potriveste ceea ce ai scris.
O sa te obisnuiesti cu durerea.o sa traiesti cu ea.
„O sa”? E intamplat deja. M-am obisnuit cu durerea, doar ca nu o accept…