Dragă X
[Roşu aprins] Colorează-mi tăcerea
[Roşu aprins] Pe un surâs ce s-a stins
[Roşu aprins] Să-mi ascundă durerea
În noapte mă pierd. Cu noaptea te iert.
Dragă X,
A căzut cortina.
S-a terminat teatrul.
Piesa.
Au plecat actorii.
Am rămas eu.
Ştii ce greu e, dragă X,
să fiu eu însumi
într-o lume-n care,
dintre toţi,
eu sunt singura fără măşti?
Toţi continuă să-şi joace rolul.
Oriunde.
Oricând.
Eu insist să fiu eu şi
urlu cu furie
„Gata! S-a terminat!…
S-a terminat!”
Singura.
Pot greierii să-mi fie prieteni?
Eu îi ascult,
povestim seară de seară
noi întâmplări…
Dar la final totul devine
al naibii de real:
Eu mă prefac că îi înţeleg,
iar ei se prefac că mă ascultă.
Ciudat ştii ce e?
Că tot vorbitul ăsta
(practic singură)
m-a făcut să văd că răspunsul
e la mine.
(Ce clişeu, ştiu.
Taci şi ascultă.)
Simplul fapt că te auzi vorbind
(căci acesta e însuşi motivul
pentru care împărtăşim)
te face să vezi.
Oricât aş spune
„Învaţă-mă!”
„Ajută-mă!”
O spun degeaba, căci nu te aud,
m-aud doar pe mine.
Un voal căzând.
De undeva de sus, de nu-ştiu-unde,
m-a-nfăşurat unindu-mi iarăşi
spiritul,
raţiunea
şi trupul.
Apoi fac cruce şi mă ridic,
ştiind că nu voi mai îngenunchia.
(Decât în faţa lui…
De mă va chema.)
Dumnezeu.
[poză: click!]
2puncteics [:x] 
Lasă un răspuns