2puncteics [:x]

By: 2puncteics

apr. 06 2010

Etichete:2puncteics, carol, fetissa, gargoil, ploaie, primavara

Categorie: 2ρυηcτείcs

2 comentarii

Aperture:	f/2.8
ISO:	175
Shutter:	1/0 sec
Camera:	KU990i

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

E primăvară, știi?
Și plânge cerul.
Îmi plânge cerul…

Iar eu,
eu te-aștept
acolo unde eram mereu,
cu tine,
prima oară.

Am venit
într-un reflex ciudat
crezând c-ai auzit
și vei veni
și tu
la chemarea mea.

E altfel totul.
întunecat,
pustiu,
până și parcu-i gol
iar eu
tresar la fiecare pas
ce-l aud
în spatele meu
sperând că ești tu,
la fiecare picătură
căzută pe frunze,
crezând că-s ale tale
lacrimi.

Tot sper…

Și locul nostru-i sfânt,
acolo unde
desenam, cândva,
amândoi.

Plânge cerul
că știe că te-aștept
și că pentru tine
am venit cu emoția revederii
de care, Doamne,
câtă nevoie am.

Și cerul strig-a tine
și eu te strig
și tu n-auzi,
sau nu-ți mai pasă,
sau ești fericit fără mine,
iar eu,
eu pentru tine
nu-s nimic. nimeni.

Și mor că nu te am,
că nu te simt,
te urăsc,
dar te mai vreau prea tare lângă mine.

Mereu.

Și cântă păsări
și nu le-auzi
și strig și eu
cu vocea,
cu lacrimi,
cu suflet,
energii…

…degeaba-i totul.

Și gargoilul te strigă
degeaba,
când el apare
și chakra de la piept
se deschide
intri tu
și știu că vii,
căci numele ți-l zic.
Zic vino și ia-mă,
a ta sunt.

E ca o poezie de Bacovia
în jur.
Doar că nu e.
Doar că nu ești.
Și-i totul trist.

Trebuia
să plimb cătelul acum
cel pe care
nu l-am mai luat.

Trebuia
să plimb copilul acum
de mână cu tine.

E aer curat
și tare.

Dar nu,
tu nu.

Sunt doar
doi îndrăgostiți
care se plimbă
cu umbrele-n parc
ținându-se de mână,
dar
nu suntem noi.

Mi-aș fi dorit
să vezi cu mine
rățuștele de pe ponton
și peștii
și felinarele reflectate-n apă,
și pe mine
sub picăturile
ce cad de pe copacii
din cer.

Așteptându-te…

Îți aud vocea
venind prin spate,
eu, stând jos,
pe mal,
pe ud,
tu venind să mă cuprinzi,
să mă ridici,
te-aud zicând
”Ce faci aici, iubire?”

Se face noapte,
se face frig,
iar eu sunt udă
până la piele,
plouată,
iar tu n-ai să vii
căci nu mai auzi
de mult
ce strig.

Nu te mai chem acum,
mă doare,
fizic,
capul plesnește
de la cât am urlat
în mine,
după tine,
cu spiritul.

Mai stau,
mai… stau
un pic,
că poate vii…

Dar nu…

[poză: Simona Stancu]

–––––––––––––––––––––––––

– Ești fericită? Văd că porți inel…
– Nu.