2puncteics [:x]

By: 2puncteics

mart. 30 2010

Etichete:2puncteics, primavara

Categorie: 2ρυηcτείcs

4 comentarii

Trebuia,
ca odata cu primavara,
să-nvie și
sufletul meu.

Trebuia
să uit totul
și să încep
noua mea viață
atunci
când am ars, rupt, sfâșiat
tot ce mă mai lega
de… trecut.

Crezi că dacă nu am mai scris
înseamnă că
am uitat?
am trecut?
nu te mai iubesc?
nu mai urlu?

Nu mai pot
să nu scriu
pentru a te feri pe tine
de durerea de a citi
pentru că durerea
mea
de a nu avea unde să-mi urlu
sufletul
e mai mare
decât orice ai putea tu
simți.

Cum să poți
urî
și iubi
aceeași persoană
în același timp?

Cum
să îi râvnești sărutarea
și-a doua secundă
să plângi,
să te uiți cu frică
la trecut
și să țipi
”nu mai vreau!”

Cum
să te temi
de ceea ce iubești
și cum să iubești
lucrul de care
te temi?

Ai avut dreptate.
Singură sunt.
Ai greșit însă
când ai zis că nimeni nu mă-nțelege.
Oamenii înțeleg
dar noaptea
sunt doar ai lor.
Iar eu
a nimanui.

Când zidurile-ncep să cadă
și totul
se dărâmă-n jurul meu
nu mai rămân decât stafii.

Amintirea ta,
un zâmbet rar sters deja
partial
din memorie.
Vocea ta.
Sentimentul că am pierdut ceea ce
căutam de-atâtea vieți…
Emoția
re-sărutării…

Urmate de cele mai negre
imagini
din viața mea:

O femeie
agătată de sfori
cu capul în jos.
Sforile lui.

Mașina rece
și sentimentul de femeie ușoară
ce îl simțea de fiece dată
când el spunea…
”te va ajuta”.

Drumul infinit
de tăcut
deranjat de suspinele
ei
când el
nici măcar n-o privea.

Florile aruncate
cândva
la gunoi
după care ea
râvnise atât timp.

Furia lui
și neputința ei
atunci când ea
îi spunea
că-i la fel.

Încrederea că el
poate fi altceva
când el
încerca doar să fie
ce-a fost și-nainte,
căci oamenii,
de la o vârstă,
trăiesc același cerc.

Cercul meu
înainte
ducea la copii.
Cercul meu acum
nu duce nicăieri,
doar mă plimb singură
în locurile unde
până ieri
mergeam împreună,
acum sunt doar eu
și cadavrele
celor blocați în sfera asta cu mine.
Numai eu am ramas
vie
dacă pot spune așa.

Blocurile de piatră
nu simt.
Fericirea
e deja ceva de moment
ce trece până să-mi dau seama
ce-a fost.

Sunt rece ca gheața,
nu, n-am murit
– încă –
însă nu aș spera
la mai mult
dacă aș fi în locul vostru.

”Găsește-ți pe altul”
spun toți.
E ușor să spui
”Plec pe luna”
și e greu
de făcut
mai ales dacă
nu vrei, sau
nu vezi de ce ar trebui
să vrei.

Bărbații nu apar
peste noapte
în fața mea
zicând
”Domniță, vreau
să te cuceresc”.

Singurii bărbați care-apar
nu sunt bărbați
deloc
și tot ce-mi inspira ei
e un vulgar
”vreau să te …”
auzit de prea multe ori
ca să nu mi se facă
scârbă.

Trist e
c-am să te caut
chiar și
în toți barbații
din viața mea.
Și voi muri
singură
pentru că nimeni
nu va mai fi la fel de bun
și rău
ca tine.

[poza: click!]