Abur rece.
Vocea-ţi se pierde.
Strigi şi nu te mai aude nimeni.
Până şi asta am pierdut.
Eu am plecat un pic mai sus.
Către alt nord, către alt cer.
Un pic mai sus, un pic mai jos, dar nu aici.
Linia moartă a vieţii mele cândva vii.
Ai murit, tu…
Tu, ce cândva mă fericeai doar fiind.
Tu, ce cândva m-alintai doar privind.
A murit tot în tine…
Nu tot pentru mine, ci tot ce erai.
Ros de ură eşti.
Hulit eşti.
Singur eşti.
Iubit ai fost.
Apărat ai fost.
Lăudat ai fost.
Singur te-ai ucis, ucigând tot ce simţeam cândva.
Norii s-au întunecat, s-au strâns, au fulgerat cu toţi asupra mea.
Asupra noastră.
Putere nu mai au.
Dincolo de nori iese soarele.
Da, norii-s morţi şi e păcat.
Dar soare e.
Soarele meu.
Soarele lor, al tuturor ce i-ai orbit cu TU.
Lecţia ce nimeni n-o arată niciodată e cea a morţii.
Poţi lovi-n suflet cât vrei…
Atât cât nu te văd, nu te simt, nu te miros, nu te vreau şi dus eşti.
Aşa rămâi.
Alt drum în sus am eu de-acum…
Ai ales…
Nu te mai plâng, tu, nour-zeu.
Nu te mai spun lui Dumnezeu.
Degeab-ar fi.
Nu te mai vreu…
În soare nori nu vor mai fi…
Doar zâmbet eu, doar trandafiri.
Doar mângâieri fără de clipe-n care răsuceai cuţitele-n răni vii.
Fără tulpini tăiate fără rădăcini.
Făr’ ale tale vorbe ce mă făceau să-nchin.
Nu-n faţa ta, ci-a Domnului ce nu ştia-a mă apăra…
De tine da, tu fiara mea…
Bestia ta.
Cu ea vei fii de-acum…
Şi nici nu vreau să te privesc…
Plângându-te.
Umilindu-te.
Suferindu-te.
Rugând-o să te-nghită.
Şi o va face, ca o ultimă eliberare de umilinţă şi de sclavie.
Poezia viselor noastre moarte.
Poezia vieţii noastre duse de mult pe loc…
Poezia mea, căci despre mine va fi…
Şi despre fiica mea.
Fiica din mine, ce vrea să râdă iar…
Fiica ce râde când vede primii fulgi…
Şi se bucură că e cu tine de mână atunci.
Fiica ce vrea iubire făr’ de suferinţi.
Ce vrea să facă dragoste-n cearceafuri moi, nu ude fleaşcă…
Şi să se spele de păcate-n ei.
Ce vrea mângâieri pe trupul ud, aşa cum tu… de-atâta scârbă, ai uitat să-mi mai dai….
Ce vrea să fie nu carne de-nsoţitoare-n locuri-ntunecate… ci-atingeri fine pe piele dulce de femeie…
Voi fi ţinută-n puf… şi-n palma sa…
Şi mă va alina când nu m-aştept…
Voi fi iubită ca o nimeni altă
Şi te va blestema când nu te-aştepţi caci încă plâng…
Dup-al tau braţ…
Dup-al tău glas…
Şi nu te mai văd…
[poze: eu.]
2puncteics [:x] 
Lasă un răspuns