Auzi-mă.
Mă simt înconjurată de lupi…
Simt miros de carne proaspătă și aromă de răni deschise…
Mă simt strivită de roți și încarcerată într-un schelet de masină după accident…
Văd bestia uriașă de metal cum vine spre mine râzând…
Îi aud vocea ca un ecou…
Râsul acela malefic mă bântuie…
Am închis ochii și m-a lovit.
Cu toată greutatea și forța sa.
Ca și când aș fi fost ultima victimă de pe pământ.
Asta e arma ta?
M-a descătușat din strânsoarea ta, n-ai reușit să mă faci să mor, să mă sufoc sub metalul care mă apasă… peste mâini, îmi strivește încet picioarele și nu pot trage aer destul în plămâni fiindcă doare…
Dar știi ce pot?
Pot râde.
Pot spune „N-ai reușit!”
N-ați reușit nici voi.
Da, îmi lipsește ici-colo o bucată de carne și suflet și sunt plină de mușcături.
De acord, dar trăiesc!
Am supraviețuit, iar șiroaiele de sânge abia uscat sunt dovada.
Cicatricile mi-aduc aminte să vă hăituiesc toată viața de acum înainte pentru ele.
Cel care va cădea primul va muri devorat de necrofagi.
Știu doar că nu voi fi eu.
Am murit devorată de prea multe ori.
Vă luam păcatele și apoi rămâneam pradă umbrelor care veneau să-și ia partea.
De parcă mi-aș fi vândut jumătate din suflet lor.
Și am făcut-o pentru fericirea cu el.
L-am găsit, le-a speriat, dar ele tot nu pleacă.
Mai vin din când în când să vadă: mai respir?
Așteaptă momentul să mă ia cu trup și suflet…
Așteaptă să-mi devoreze termitele carnea, să le vadă cum se urcă pe mine și rod, tot rod, și mușcă adânc…
Oasele-i vor rămâne lui Cerber.
Mă știe de când l-am salvat pe el…
De-atunci mă pândește și-așteaptă frecându-și palmele și salivând cu toate cele 3 capete, cu o nerăbdare nefirească.
Nu mai vreau tărâmul păpușilor fără ochi, al celor surde și mute.
Am să vreau să fug.
Am stat toată viața fără ochi, căci i-am închis la orice rău, la orice rană și am vrut mereu să uit.
Și am uitat și m-au ros, m-au găurit până în străfunduri.
De azi nu mai închid ochii.
Vreau să te văd cum muști din mine.
Vreau să te văd cum mă blestemi.
Vreau să VĂD cum aruncați săgețile spre mine.
Nu vă mai ajut întorcându-mă cu spatele.
Va trebui să mă priviți în ochi acum.
Oameni ascunși în spatele viciilor.
Crezi că e bine să fii bolnav?
Crezi că știi ce înseamnă măcar?
Tu taci te rog.
Tace-te, îți jur că n-are rost să-ncerci să minți…
Pe mine?!
Sunt și eu târfă bătrână, nu uita!
Tot javră, ca și tine, demult nu mai mimez că nu ar fi așa…
Și-mi vine în minte același peisaj demonic în care tu îmi rânjeai în față și mă mințeai.
Același.
Ce planuri ai defapt cu mine?
Te-am lăsat.
Un an, doi, trei, dar gata.
Mi-ai ros trei sferturi din suflet.
Lui aproape tot.
Te satură odată creatură bolnavă.
Lup flămând urlând în padurea de cadavre.
Și nu te acuz.
Te-ameninț doar să stai.
De-ajuns.
Mă termin eu curând, iar ție din lumina mea, nu-ți mai pot da.
Lumina ce-o râvneai de la el.
Tu n-ai s-o ai.
Se-oferă nu se ia…
Ai umbra și-ntunericul lupilor tu.
De ajuns.
Plecăm acum de-aici.
Totul e fum, totul e scrum.
Ai ars pe propriul rug și n-a rămas nimic.
Nici rolul ce-l jucai perfect n-a mai rămas.
Numai… greșeli bazate pe siguranța superiorității tale.
Eu am să cresc.
Și-am să te aștept.
Ai să vezi cum el îi va pune inelul pe deget și ea va plange, fericită că este…
[poza: click!]
2puncteics [:x] 
Lasă un răspuns