ultimul tren.
Inspir bucăţi de cioburi zdrobite’n bucăţele…
Cioburi de suflet.
Stau.
Stau în genunchi în faţa ta şi’ţi spun, îţi urlu că mă doare atât de rău încât… încât simt mă sfâşii…
Mă sfâşie o gheară ascuţită şi 5 colţi trec prin sufletul meu…
Şi’i simt cu fiecare por.
Te doare?
Simţi?
Simte durerea mea din tine şi’opreşte’o…
Ia’mă cu tine.
Atâta ţi’am cerut, dar nu ai vrut.
Şi’a fost ultimul pas… spre tine.
Ultima mână întinsă spre icoane.
Ultima dată când mi’am ridicat ochii spre Dumnezeu.
Şi l’am rugat să îmi arate cum să ne ajut.
L’am rugat să îmi spună ce să fac.
N’a spus.
M’am întors cu spatele, am lăsat lacrimile să curgă şi ţi’am zis adio.
Poate asta şi vroia să fac.
Ţigarea s’a stins pentru ultima dată.
Vocea mea s’a dus înainte.
Cuvintele mele au trecut prin tine toate şi n’a rămas decât ce a fost Scris.
Iubirea a murit.
Soţia şi’a luat copilul încă nenăscut şi a sărit de pe ecluză.
Curva s’a întors la ale ei.
Iubita plange… se taie pe mâini, îşi sfâşie pielea să’ţi scoată parfumul din ea.
Prietena e acum singura… şi’şi ţipa sieşi că nu mai are cu cine vorbi.
Copilul… şi’a piedut tatăl, a plecat aşa cum au făcut’o toţi înaintea lui… plecase cu mult înainte de despărţire.
Eu?… :) eu… sunt toţi şi am murit de mult… adio.
Trenul a plecat.
Soarele a apus.
Adio.
2puncteics [:x] 
Lasă un răspuns