Lumina mea. Tu.
„Că ne iubim, şi’o ştie toată lumea –
E adevărat;
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti
Şi nu va şti’o, poate, niciodată.”
Lumina să devină Iad?
Aş fi zambit de mi’ai fi spus acum 2 ani.
Însă acum, lumina’i Iad şi Iad e tot.
Şi totuşi Rai.
Iar eu, n’am aripi.
Tu îmi dai.
Ţi’am spus să ţii şi pentru tine.
Dor să dai.
Stai, tu nu ai…
Nu îmi mai da, nu mai pleca, doar taci.
Poţi spune tu orice. Nu mă omori.
Doar gândul c’ai să pleci, el mă omoară.
Doar gândul c’ai să minţi, mă trage’n jos…
Gândul că răzbunarea ta va fi mai cruntă decât moartea însăşi.
Doar merit nu?
Nu, nu să mor.
Ai spus că’n lumea noastră’i prea uşor.
Eu sunt menită să trăiesc.
Păcate multe de spălat.
Prin ce? Durere, chin, plâns, măşti.
Sunt scuturi vii.
Şi le’am fost scut.
Şi i’am fost scut.
Şi’au tras cât au putut de mult.
M’am rupt.
Tu m’ai cules, repară’ma.
Repară’te prin mine.
Vrei?
Hai, ştiu că poţi…
Ia tu ce’i bun, că mie nu mi’e de folos…
Şi pune înapoi ceva „la schimb”.
Un pic din „tu”, un pic din ceea ce’ai lăsat în fiecare om din viaţa ta.
Toţi s’au întors spre El, spre bine, spre mai mult.
Tu ai rămas, că doar m’ai căutat.
M’ai aşteptat.
Şi am venit.
Ba nu, nu’mi da nimic.
Dacă’mi dai plec.
Doar ia, să’mi fii dator, să ştiu că stai.
Nu ai pleca tu făr’ să dai…
Şi te crezi rău, tu înger de lumina grea.
Continuă s’o cari prin lumea mea.
Amprenta ta.
Iubita ta.
„De’acum pentru mine fii totul,
Iar eu
Voi fi pentru tine acelaşi ateu,
Ce’afara de tine nu crede’n nimic.”
[poza: click!]
2puncteics [:x] 
Lasă un răspuns