da’ de ce?
By: 2puncteics
Etichete:2puncteics, asteptari, dezamagiri, idealuri, imperfecti, inegalitate, norme, oameni, singuratate, societate, vise, zbor
Categorie: 2ρυηcτείcs
de ce intotdeauna cand avem asteptari suntem dezamagiti?
si daca n’avem asteptari… de ce sa mai traim?
oamenii si’au pierdut visele si idealurile.
oamenii… sunt „imperfecti”. nu inteleg.
si da, ai avut dreptate, oamenii sunt foarte, foarte egoisti. cer tot fara dea nimic in schimb.
te fac sa crezi ca tu n’ai sa poti doar pentru ca ei nu au putut.
suntem indoctrinati de mici cu ideea unui anumit standard pe care fiecare il are de la nastere. cu ideea de inegalitate sociala, care ne trage in jos pe tot parcursul vietii. „eu nu o sa pot sa fac niciodata asta, eu nu’s ca ei.”
de ce?
eu vreau sa zbor si sa fac alpinism. de ce doar „ei” pot?
suntem atat de egali si totusi… atat de inegali.
de ce unii oameni pot sa isi traiasca viata, iar altii asteapta ultimele zile cu iluzia ca vor profita, candva, de timpul ramas. ne grabim spre moarte, si ne grabim in cel mai urat mod, in rutina.
ne robotizam, ne lasam macinati de griji, uitam sa luptam, ne plafonam si ne plangem de mila. astia suntem, indiferent cat de puternici ne consideram.
si da, refulez. refulez toata indignarea din mine, toata ura. urasc societatea, urasc preconceptiile si urasc toti oamenii care stau si accepta.’
de ce ne atat de frica de singuratate? pentru ca ni s’a impus ideea ca a fi singur e ceva rau, ca e o anormalitate, ca pentru fiecare exista o pereche, pereche pe care foarte multi nu o gasesc niciodata si traiesc cu iluzia ca sunt fericiti doar pentru ca le este frica sa recunoasca ca nu e deloc asa.
si atunci? traim o viata mintindu’ne singuri, prefacandu’ne ca alegerile pe care, in fond, societatea le’a facut pentru noi, sunt alegerile noastre proprii si ca suntem multumiti de ele, si ne conformam in stereotipii de genul: ca sa fii fericit trebuie sa ai o familie, o cariera si bani.
nu! ca sa fii fericit trebuie sa fii indeajuns de liber incat sa nu iti fie frica sa zici cine esti, sa nu te ascunzi, sa iti asculti sufletul, sa traiesti LIBER.
o sa zbor, si o sa va fac cu mana din varful unui munte. si o sa arat tuturor ca pot. sau… o sa tin asta doar pentru mine,singuratatea nu are norme sociale, nu are obligatii.
[link catre poza: click]
2puncteics [:x] 
multe intrebari :) nu stiu cate raspunsuri ai.eu am cateva idei:
1.oamenii chiar sunt egoisti.toti. si daca nu ar fi, ar iesi mai rau
2.unii pot mai usor decat altii. unii au drumul mai bine conturat. ”eu nu’s ca ei” e adevarata. unii sunt ordinari altii extraordinari. e greu sa ajungi extraordinar, daca nu te-ai nascut cu asta :) totusi, se poate. altfel extraordinarul nici n’ar fi existat
3. singuratatea si moartea sunt perfect sinonime. n’am zis’o eu
eu ma refer strict la chestii materiale. ordinari suntem toti, toti ne nastem la fel, evoluam diferit. insa… poti sa avea toate sansele din lume, si sa fii tot un om obisnuit. si poti sa n’ai nimic si sa fii… extraordinar.
singuratatea e singurul mijloc de autocunoastere.
ps:multumesc ca ma citesti. :)
si acum vad ca sunt citat pe aici pe undeva:)) asta da! :) inseamna ca ti’a placut. nais :D
Mi se preda cu ani in urma, in liceu, despre condamnarea la nefericire a oricarei personalitati extraordinare, a oricui iese din contingent… am descoperit, in timp, ca am un instinct de a nu sprijini niciodata ideile care condamna… indiferent pe cine la ce. Mi-a placut caracterul proactiv din ultimul paragraf… acea asumare a rezultatelor sperantei tale, a succesului sau a esecului in ceea ce-ti propui. Cat despre singuratate, ca singur mijloc de autocunoastere… cred ca s-ar putea extinde putin viziunea… gandeste-te ca fara interactiune, fara feed-back, orice manifestare a umanitatii isi pierde scopul primar… suntem fapturi inerent sociale, o parte (cred eu importanta) a autocunoasterii este si perceptia asupra tie insuti in relatie cu ceilalti… niciodata nu te vei putea cunoaste pe deplin decat cunoscandu-ti reactiile in raport cu alti oameni… in singuratate esti oarecum protejat… nu doar de influente si preconcentii, ci si de atacuri pe care nu singuratatea te va educa sa le respingi.
Odata am spus cuiva la nervi „Ramai in singuratatea ta, fiindca ti-o meriti!”. Regret si acum, imi pare rau, pentru ca nimeni nu merita sa fie singur… nu e doar asocierea dintre singuratate si depresie… ci faptul ca singuratatea nu aduce idei noi… in singuratate aspectul evolutiv al mentalului uman inceteaza treptat sa mai existe… tot ce mai raman sunt ideile tale, devenite in timp fixe… lucru ce duce pana la urma, la propriile tale iluzii si preconceptii. Poate ca societatea te ameninta mereu cu perspectiva uniformizarii… ai insa mereu de unde alege, nu te condamna, ca singuratatea, la acea stare de „nimic nou”.
ma condamn din cand in cand, pentru ca uneori e bine sa te izolezi. prietena mea, elfa, spunea:
„Omul care n-a fost singur niciodata va muri fara sa stie cine este.
Iar omul care a stat singur prea multa vreme va muri crezand ca lumea se termina cu el.”
cred ca asta spune cam tot… doar ca oamenilor ne atat de frica de singuratate incat murim fara sa stim cine am fost.
p.s.: esti genial, imi place foarte mult cum gandesti. mai scrie’mi :)
imi place foarte mult cum scrii. imi spui te rog pe ce id te pot contacta?
2puncteics sunt eu: sim.punct@yahoo.com :)