teatrul meu.
primul cuvant e mereu cel mai greu.
libertate.
hai razi, ca stiu ca nu exista.
iubire.
si tu plangi?
prieteni.
azi. maine poate esti singur.
fericire.
incearca sa o iei cu tine. sa o bagi intr’o cutie de unde sa iti iei mereu doze mici. foarte foarte mici.
eu mereu am fost mai excentrica. ori tot, ori nimic.
sufletul e inca in coma de la supradoza. i’am dat mult, mult si apoi… deloc.
n’a mai batut, s’a stins lumina, cortina cade, lumea pleaca, actorii se schimba dar eu… eu am ramas asa.
ah, pentru mine nu era un rol?
asta… era viata mea?
daca stiam ca nu e doar o piesa de teatru poate ma implicam si eu mai mult.
poate modificam sfarsitul.
poate nu va lasam sa intrati asa in viata mea si dupa aia sa va intoarceti la vietile voastre si eu sa raman cu mastile si costumele.
hei! nu e corect, nu stinge lumina, nu lasa cortina, nu!
asta nu e sfarsitul pe care il vroiam eu, mai aveam o replica. trebuie sa mai zic un cuvant. poate schimba tot: „eu… eu nu joc teatru, eu traiesc.”
fiecare pe drumul lui, nu? intrati in viata mea doar cat dureaza piesa, de fiecare data la fel.
eu… eu credeam ca e o regula sa raman singura noaptea.
eu traiam si pentru voi. voi de ce nu traiti pentru mine?
de ce nu iti pasa ce e dincolo de cortina? nu te intrebai de ce raman mereu aici? mereu singura?
macar maine vor veni inapoi si macar pentru putin timp nu o sa fiu singura.
pana atunci poate inteleg tacerea. shhh…
[link catre poza: http://jamw.deviantart.com/art/Theatre-58750817%5D
2puncteics [:x] 
Lasă un răspuns