ploaia. plange.
azi, pentru un minut, orasul a plans cu mine.
a tacut. priveam masinile cum trec pe langa mine si nu mai auzeam nimic. doar vedeam. nu mai era muzica, nu mai era zgomot, nu mai erau claxoane. nimic.
si atunci a plans. a simtit ca ma doare atat de tare si ca sunt singura. a simtit ca am nevoie de el. atunci m’am simtit bine, atunci am simtit ca nu sunt singura si ca exista cineva care poate s’a gandit la mine atunci. s’a gandit atat de tare incat m’a facut sa simt ca e acolo.
mi’am jurat ca am sa traiesc momentul ala unic, atat de tare incat sa ma pot detasa de tot. am jurat ca nu o sa mai traiesc pentru trecut. trecut, fie el acum 1 an, sau acum 1 minut.
e ca si cand ti’ai putea renega identitatea. e greu, dar cand reusesti ai mereu senzatia ca esti altcineva, si te poti cunoaste de fiecare data, si o poti lua mereu de la capat. poti fi mereu liber, stii?
acum sunt si eu libera, libera fizic, libera psihic, dar totusi inchisa de mine. e rau asa, e rau sa ai atatea ganduri incat sa te inchizi in tine, sa te auzi doar pe tine. imi fac rau singura, stii?
uneori imi doresc sa fiu superficiala. atat de superficiala incat sa nu ma mai pot judeca nici macar pe mine insumi. nu e etic, dar macar nu voi mai suferi. deci balanta e echilibrata perfect.
mi’as dori un oras doar al nostru. unde sa pot merge cu tine, doar cu tine, in linistea noastra. si timpul, si oamenii, si masinile sa se opreasca, sa asculte… linistea. si eu sa traiesc momentul ala pentru totdeauna, pentru ca stiu ca nu va mai fi nici unul la fel, niciodata. sa nu mai fiu nevoita sa traiesc un prezent care nu imi place si sa ies din chestia asta numita viata mea.
nu ai urat niciodata timpul pentru ca nu te lasa sa te bucuri de clipa ta? nu l’ai urat niciodata pentru ca s’a intors impotriva ta si ti’a luat ceva ce ai asteptat atat de mult?
nu l’ai urat ca ti’a luat „ziua ta”?
ca ti’a luat craciunul?
ca ti’a luat amintirea primului sarut… si a ascuns’o undeva… in ceata?
ca ti’a luat fericirea. nu e a ta niciodata mai mult de cateva secunde. e bataia aia de inima, foarte rapida, care dupa putin timp… dispare. si astepti, poate… poate o vei simti iar.
niciodata nu e insa la fel.
azi as fi vrut sa ma scoti din cutia mea si sa imi zici… „nu mai plange. sunt aici.” m’a ajutat doar cerul… mi’a ascuns lacrimile printre picaturi.
„i love walking in the rain, cause no one sees i’m crying.”
am ajuns sa ma deschid in fata strainilor.
am ajuns sa vreau sa strig „doamne cat sunt de singura!”
am ajuns… sa FIU singura. singura cu atatia oameni in jur. toti trec, te privesc ca pe o ciudata, si pleaca. ma intreb… nu e nimeni curios de durerea altora?
candva, am vazut o fata plangand.
m’am dus la ea.
mi’a zis ca o doare.
si cand am intrebat’o ce… a spus ca oamenii. oamenii o dor. rautatea, nepasarea…
am devenit acea fetita, stii?
tu esti omul care a trecut pe langa mine si a inchis ochii. te strig mereu… nu vrei s’auzi…
pacat.
[link catre poza: http://archlover.deviantart.com/art/I-m-with-you-27412909%5D
2puncteics [:x] 
de nu sc asa si compuneri